Anunt RO.A.D. 2005
Dupa 20 de luni de la lansarea publica a initiativei de realizare a hartii vectoriale a Romaniei pentru PC si GPS-urile
Garmin la scara 1:100.000 cunoscuta de toata lumea sub numele de Proiectul Romania Digitala, avem deosebita onoare sa va anuntam disponibilitatea versiunii 2005 a Atlasului Digital al Romaniei, RO.A.D. 2005.
In efortul de a realiza aceasta harta ne-au ajutat toti cei care sunt parteneri in Proiectul Romania Digitala. De altfel nu cred ca am fi avut o harta la gradul de actualitate si completitudine fara ajutorul acestora. In peisajul romanesc al fiecaruia pentru el, o mana de entuziasti din GIS si din afara lui au ajutat intr-un efort colaborativ fara precedent in domeniu la crearea a ceva mai bun pentru toata lumea.
Noi credem ca aceasta prima versiune va crea premisele democratizarii accesului publicului larg la informatia geospatiala de calitate in Romania. Ceea ce a pornit in Decembrie 2003 ca o miscare de protest fata de ignorarea geografica (printre multe altele!) a Romaniei de astazi de catre toti marii producatori de harti digitale de uz general din lume, a devenit astazi realitate.
Oferta de harta turistica in Romania este in crestere. Din pacate, majoritatea hartilor sunt pe hartie si pe acele putine harti pe care sunt trecute griduri si sisteme de coordonate, navigarea se poate face de catre o mana de oameni obisnuiti sa-si masoare unghiurile de deplasare cu busola si distantele cu pasul. Si se mai zice despre harti un lucru: ca o harta nu-ti foloseste la nimic daca nu stii unde te afli pe ea!
Astazi am evoluat. Avem GPS-uri care ne spun cu precizie de 3 m unde suntem pe suprafata Pamantului. Grozav! Stim ca pozitia noastra este N45.98034 si E26.299343. Si ce daca? Pai stim unde ne aflam! OK, este adevarat, dar fara o harta pe fundal, fara un context, pozitionarea aceasta precisa este la fel de folositoare ca o harta fara sa stim unde ne aflam. Ajutorul, in caz de nevoie, ar putea sa fie la 100 m distanta si noi am putea sa o luam in directia opusa!
Combinatia de GPS + harta digitala este insa imbatabila, pentru ca ofera si pozitionare precisa si harta de fundal! Daca harta aceea poti sa o incarci in GPS, atunci ai o solutie portabila de navigare pe teren accidentat, departe (sau mai bine zis independent!) de convertoarele de 220V pentru notebook-ul din masina. Pentru offroaderi si nu numai pentru ei, este ultima solutie in materie de navigatie, culegere de date, orientare si supravietuire in salbaticia naturii sau in jungla de asfalt.
Speram sa va placa si sa va fie folositoare in activitatea de zi cu zi. Am facut toate eforturile posibile ca sa va asiguram un produs de calitate si putem sa facem un produs si mai bun pe baza feedback-ului de la Dvs.
Bogdan Condurateanu
Manager de Proiect - Proiectul Romania Digitala
Bucuresti - 05.10.2004