Homepage » Noutăţi » Lansare RO.A.D.2022.25

Lansare RO.A.D.2022.25

RQA, dealer de tehnologie Garmin în Romania, are plăcerea să anunţe disponibilitatea noii ediţii a Atlasului Digital al României v14.25, RO.A.D.2022.25.

Continuând în tradiţia binecunoscută deja clienţilor Garmin din România, Atlasul Digital al României se menţine în continuare pe locul I în clasamentul hărţilor de navigaţie rutieră, aducând în plus faţă de ediţia precedentă 1.400,05 km de drumuri, ridicând la un total de 471.883,64 km de căi de comunicaţii rutiere şi navale acoperirea în teritoriu, iar numărul de informaţii de tip punct se ridică în această ediţie la 997.601 puncte împărţite în 536 categorii.

RO.A.D.2022.25 este singura hartă de navigaţie din lume care combină detalii topo cu o structură de drumuri rutabilă – la nivel inclusiv de drumuri de pământ şi poteci – cu adrese poştale de o precizie neegalată, oraşe cu blocuri 3D şi modele minuţios realizate la construcţii vechi, de patrimoniu, sau noi, definitorii pentru peisajul urban actual. Actualizările la hartă sunt constante şi consistente de la o ediţie la alta şi sunt documentate în Jurnalul Hărţii, în care sunt trecute contribuţiile şi autorii acestora, datele la care s-au efectuat precum şi denumirile localităţilor şi planşelor afectate.

Faţă de hărţile comune de pe piaţă, Atlasul Digital al României are un grad de detaliu, acoperire şi actualitate fără egal, în această ediţie fiind introduse  tronsonul Boiţa-Şelimbăr al autostrăzii A1, podurile peste Someş de la Turbuţa şi Ulmeni, configuraţia finală şi posibilitatea de calcul automat rute în giratoriul suspendat de pe DNCB din Domneşti, Centura Girocului, accesul din autostrada A3 la Cosmopolis din Ştefăneştii de Jos şi străpungerea Pogoanele din Bucureşti.

S-au introdus căile ferate dintriajele Gara Ovidiu şi Halta Dunărea din Stelnica, Gara Mogoşoaia şi Halta Popeşti-Leordeni. S-au introdus de asemenea accesul detaliat la centrul logistic Profi din Şag, Centrul Multifuncţional din Craiova şi CMID Dobrin-Bretner.

S-au introdus localităţile Băltăgeşti, Vulturu, Horia, Şiriu, Crişan, Stupina, Crucea, Schitu, Costineşti şi Lugoj la nivel de adrese poştale individuale.

S-a introdus accesul detaliat la Penny şi Carrefour Market Sânmartin, Penny Market Năvodari, Lidl Expoziţiei din Piteşti, Kaufland şi Lidl Haţeg, Kaufland Cernavodă, Penny Market Conduraşilor din Arad, Penny Market Lugoj, Lidl Săcele, Lidl şi Kik Titu, Penny Aleea Sporturilor din Buzău, Penny, Lidl Carpaţi şi Fun Shop Park din Roşiori de Vede, Penny Market Drăgăneşti-Olt, Lidl Şoseaua Pantelimon 110A, Lidl Delfinului, Kaufland Drumul Binelui, Lidl, Kaufland şi Leroy-Merlin Pallady din Bucureşti. S-au adăugat multe sensuri unice noi, restricţii de viteză precum şi 42 (patruzecişidouă) sensuri giratorii noi.

Pasionaţii de istorie vor descoperi în această ediţie şanţurile cetăţii dacice de la Vârful lui Hulpe, elementele de detaliu (valuri, şanţuri, poteci acces) ale aşezării fortificate de epoca fierului de la Subcetate – Petriş, elementele de detaliu (acces, valuri, şanţuri) ale cetăţii de epoca fierului de la Bozna-La Vraniţă, s-a refăcut Valul 3 al fortificaţiei de epoca fierului de la Giurgiţa-Portăreşti – Cetăţuia. S-au actualizat planurile castrelor şi fortificaţiilor dacice de la Fizeşti, ale cetăţii dacice de la Piatra Roşie, ale castrului roman de la Târşa-Luncani – Grădişte, ale castrelor romane de la Muncel şi Cornu Pietrii. S-au introdus elementele de detaliu (punct, val, şanţ) ale presupusului castru roman de pământ de la Naidăş-Dealul Morii, punctul turnului roman de la Răcarii de Jos-În Pogoane, elementele de detaliu (zid, şanţuri, clădiri, turn, secţiuni arheologice) ale castrului roman de la Cincşor, elementele de detaliu (turnuri, şanţ, ziduri) ale castrului roman şi termelor de la Copăceni (Racoviţa), punctul drumului roman săpat în stâncă precum şi traseul apeductului roman de la Racoviţa. S-a reamplasat şi s-au introdus elementele de detaliu (şanţ, ziduri, fântână) ale cetăţii medievale regale a Haţegului de la Subcetate, elementele de detaliu (valuri, şanţuri) ale cetăţilor medievale de la Bucova-Dealul Prislop-Drăguşin şi de la Zeicani-Culmea Cătanelor şi ale valurilor dacice şi medievale de la Tapae, elementele de detaliu (turnuri, ziduri, şanţ, terase) ale cetăţii medievale Sfântul Ladislau de la Coronini.

Dispunând de un concept original, cu actualizări trianuale, rodul muncii timp de nouăsprezece ani fără întrerupere a pasionaţilor şi specialiştilor din echipa Proiectului România Digitală, Atlasul Digital al României este opţiunea profesioniştilor din toate domeniile şi unealta preferată de navigaţie a amatorilor de drumeţii în aer liber.

Ediţia actuală are 1,63 GB mărime şi rulează exclusiv pe echipamentele de navigaţie Garmin din linkul de mai jos

http://www.rqa.ro/produs.php?id=442&subcat_id=39&cat_id=19

Atenţionare!

Utilizarea hărţii RO.A.D.2022.25 poate crea dependenţă de calitate, valoare, funcţionalitate şi frumos!