Homepage » Noutăţi » Lansare RO.A.D.2017.25

Lansare RO.A.D.2017.25

Lansare RO.A.D.2017.25

Sheba Distribution SRL, importator de echipamente Garmin în Romania, are plăcerea să anunţe disponibilitatea noii ediţii a Atlasului Digital al României v9.25, RO.A.D.2017.25.

Continuând în tradiţia binecunoscută deja clienţilor Garmin din România, Atlasul Digital al României se menţine în continuare pe locul I în clasamentul hărţilor de navigaţie rutieră, aducând în plus faţă de ediţia precedentă 7.147,57 km de drumuri, ridicând la un total de 406.612,58 km de căi de comunicaţii acoperirea în teritoriu, cu acoperire îmbogăţită semnificativ în judeţele Hunedoara, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Prahova, Dâmboviţa, Bistriţa-Năsăud şi Harghita, iar numărul de informaţii de tip punct se ridică în această ediţie la 839.559 puncte împărţite în 518 categorii.

RO.A.D.2017.25 este singura hartă de navigaţie din lume care combină detalii topo cu o structură de drumuri rutabilă – la nivel inclusiv de drumuri de pământ şi poteci – cu adrese poştale de o precizie neegalată, oraşe cu blocuri 3D şi modele minuţios realizate la construcţii vechi, de patrimoniu, sau noi, definitorii pentru peisajul urban actual. Actualizările la hartă sunt constante şi consistente de la o ediţie la alta şi sunt documentate în Jurnalul Hărţii, în care sunt trecute contribuţiile şi autorii acestora, datele la care s-au efectuat precum şi denumirile localităţilor şi planşelor afectate.

Faţă de hărţile comune de pe piaţă, Atlasul Digital al României are un grad de detaliu şi actualitate fără egal, în această ediţie fiind introduse, printre multe altele noul DJ248D din Tomeşti, străpungerea Aristide Demetriade din Timişoara, devierea de pe E81 de la Spini, Pasajul de la Bacea peste A1 şi devierea temporară de pe DNCB de la Pasajul Arcuda din Chiajna.

S-au cartat câmpurile de sonde din Satchinez, împreună cu accesul la acestea.

În această ediţie s-au introdus şi completat adrese poştale în localităţile BLAHNIŢA DE JOS, SITEŞTI, POCIOVALIŞTEA, HIRIŞEŞTI, BERCEŞTI, NOVACI, HOREZU, URSANI, TĂNĂSEŞTI, RÂMEŞTI (HOREZU), IFRIMEŞTI, RÂNCA, BERBEŞTI, DĂMŢENI, VALEA MARE (BERBEŞTI), ROŞIOARA, BERCU, BUCIUM-ORLEA, BALOMIR, BĂIEŞTI, RÂU ALB, COROIEŞTI, RÂU MIC, RUŞOR, ŞEREL, GALAŢI, PUI, RÂU BĂRBAT, HOBIŢA, URIC, VALEA LUPULUI, PONOR, OHABA-PONOR, FEDERI, LIVADIA, BARU, PETROS, FIZEŞTI, TÂRGU GÂNGULEŞTI, DEALU ALUNIŞ, TÂRGU CĂRBUNEŞTI, ŞTEFĂNEŞTI, COJANI, CĂRBUNEŞTI-SAT, CUPTOARE (CORNEA), MEHADICA, VERENDIN, LUNCAVIŢA, DOMAŞNEA, CĂNICEA, CORNEA, MACOVIŞTE (CORNEA), RUSCA, FENEŞ, BREBU NOU, GĂRÂNA, TEREGOVA, LUCIANCA, UNGURENI (BUTIMANU), NICULEŞTI, CIOCĂNARI, MOVILA (NICULEŞTI), BĂRBUCEANU, BUTIMANU, BUJOREANCA, CĂTUNU (CORNEŞTI), CRIVĂŢU, HĂBUD, TĂTĂRAI, PODU VĂLENI, CĂRBUNARI, PREDEŞTI, ŞIRNA, TĂRICENI şi OLOGENI, TINOSU, CRIVINA, POIENARII APOSTOLI, FÂNARI (GORGOTA), GORGOTA, POTIGRAFU, POIENARII VECHI, POIENARII-RALI, PIOREŞTI, POIENARII BURCHII, REBRA, RUNCU SALVEI, ZAGRA, ALUNIŞUL, HĂLMĂSĂU, BORLEASA, VALEA BOLVAŞNIŢA, CRUŞOVĂŢ, CIUMANI, SUSENI, VALEA STRÂMBĂ, JOSENI, JOLOTCA, VOŞLĂBENI, IZVORU MUREŞULUI, BORZONT, REMETEA, GURA VĂII, RÂPA, LUPOIŢA, ROŞIUŢA, DEALU POMILOR, PLOŞTINA, ÎNSURĂŢEI, MOTRU, BAIA DE ARAMĂ, DEALU MARE, PISTRIŢA, NEGOEŞTI şi RACOŢI.

S-a introdus accesul detaliat la centrele comerciale Lidl Drumul Careiului şi Lidl Rodnei din Satu Mare, Prisma Shopping Center din Oradea, Lidl 1 Decembrie 1918, Lidl Baba Novac, Kaufland Aurel Vlaicu, Penny Market Eliberării şi Mobexpert Box Aurel Vlaicu din Constanţa, Lidl Alba-Iulia, Dedeman Hunedoara, Mega Image Bolintin-Vale şi Lidl Chitila, Penny Market Chiajna, Kaufland Craiova, La Strada, Billa şi Penny Market Bartolomeu din Braşov, Mega Image, Carrefour Market şi Billa Voluntari, Mega Image şi La Strada Amurgului din Popeşti-Leordeni, Lidl Crângaşi, Lidl Uverturii, Mega Image Dristor, Dedeman Băneasa din Bucureşti. S-au adăugat unele sensuri unice noi, restricţii de viteză precum şi 30 (treizeci) sensuri giratorii noi.

S-a continuat de asemenea cartarea monumentelor istorice reşedinţe nobiliare precum şi a schiturilor şi mănăstirilor de rit ortodox de pe întreg teritoriul ţării. S-au cartat de asemenea monumentele de for urban din Orăştie.

Pasionaţii de istorie vor descoperi în această ediţie în premieră elementele de detaliu ale așezării fortificate Cultura Petreşti de la Pianu de Jos-Podei, ale circumvalaţiei Culturii Coţofeni de la Saschiz-Cetatea Urieşilor, ale circumvalaţiei Hallstattiene de la Roadeş-Dealul Cetăţii, ale cetăţii dacice de la Valea Seacă-Muchia Cetăţii, ale cetăţii dacice de la Sighişoara–Wietenberg, ale castrului roman legionar de marş de la Schela Cladovei, ale castrului roman auxiliar de la Izvoarele, ale castrului roman de la Gresia-Cocina lui Maiaş Purcaş, ale villa rustica de la Oarda, ale celor două villa rustica de la Hobiţa-Grădişte, ale clădirilor romane din vicus-ul şi castrul de la Războieni-Cetate, ale celor două villa rustica de la Vinţu de Jos, ale villa rustica de la Strei, ale turnului roman de la Hunedoara-Dealul Sânpetru, ale Limes Porolissum, castrului roman şi cetăţii dacice de la Moigrad-Citeră, ale fortificaţiei romane de la Topalu-Cariera Margela, ale quadriburgium-ului roman de la Rachelu, ale aşezării romano-bizantine de la Drobeta, ale cetăţii medievale Liţa de la Liteni, ale cetăţii medievale de la Saschiz, ale complexului de două fortificaţii ale Chioarului/Kuivar/Kovar/Kowar de la Berchezoaia şi ale Siciei Transdanubiene a Cazacilor Zaporojeni de la Dunavăţu de Sus. S-a cartat al doilea fort austriac de la Vama Buzăului ca punct, s-au recartat toate bateriile şi forturile austriece de la Vama Buzăului, au fost introduse monumente comemorative din primul şi al doilea război mondial, monumente de for public şi cimitire militare.

Dispunând de un concept original, cu actualizări trianuale, rodul muncii timp de peste treisprezece ani fără întrerupere a pasionaţilor şi specialiştilor din echipa Proiectului România Digitală, Atlasul Digital al României este opţiunea profesioniştilor din toate domeniile şi unealta preferată de navigaţie a amatorilor de drumeţii în aer liber.

Ediţia actuală are 1,01 GB mărime şi rulează exclusiv pe echipamente de navigaţie Garmin, o listă a acestora fiind disponibilă la linkul de mai jos
http://www.rqa.ro/produs.php?id=442&subcat_id=39&cat_id=19

Atenţionare!
Utilizarea hărţii RO.A.D.2017.25 poate crea dependenţă de calitate, valoare, funcţionalitate şi frumos!