În episodul precedent am menționat trecerea peste Carpați de pe valea Buzăului; în acest episod voi aborda acest subiect în detaliu.

După cum se observă din profil această trecătoare are de la natură o pantă extrem de lină și o altitudine maximă în zona montană din defileul Buzăului de sub 700 de metri; drumul istoric era practicabil deci inclusiv iarna și permitea tranzitul unui volum uriaș de mărfuri din și către zona Dunării de Jos.

În perioada comunistă s-a construit însă un lac de acumulare în zona Siriu; drumul istoric care urma defileul pe partea dreaptă a râului este acum pe fundul acestui lac iar noul drum a fost urcat sus pe malul stâng urmând oarecum curba de nivel lipit de peretele montan sau apelând la „scurtături” sub forma unor viaducte. Zăpada nu îi oprea pe călătorii medievali însă cei moderni sunt opriți constant de către căderile de pietre de pe versant, o problemă greu dacă nu imposibil de rezolvat. Dar în fond cine ne-a pus pe noi, oamenii, să încercăm să controlăm natura și să o transformăm după propria voință?

În profil apare după cum se vede întreg drumul de la Buzău la Sighișoara; merită menționat „punctul negru” din punctul de vedere al accidentelor rutiere pe nume „Pădurea Bogății”; din păcate din cauza defrișărilor masive mai sunt puține păduri de străbătut pe kilometri întregi în zona joasă, de câmpie sau de podiș. Aceasta să fie cauza numărului mare de accidente? Sau spiritele necurate?…