Istoria drumurilor din România poate fi spusă începând cu epoca potecilor și a haiducilor; mare parte dintre drumurile pe care circulăm în zilele noastre au fost construite și modernizate pe locul fostelor poteci. Primii centimetri de asfalt au fost așternuți totuși pe la sfârșitul anilor ’30, războiul găsind România cu aproximativ 800km de șosele asfaltate cu o singură bandă pe sens. În acei ani benzile multiple și autostrăzile se „întâmplau” se pare doar în Germania nazistă.

În anul 1959 armata Statelor Unite prin corpul cartografilor reușește să pună planșă lângă planșă, hărți istorice și fotografii aeriene deopotrivă redactând cea mai complexă hartă a Europei disponibilă până în acel moment. Harta respectivă a fost între timp declasificată și a intrat în circuitul cercetării universitare fiind în același timp disponibilă oricui la adresa http://www.lib.utexas.edu/maps/ams/ . Unii vor considera această hartă drept „Harta Dușmanului”; trebuie însă să recunoaștem că „dușmanul” chiar știa destul de multe lucruri despre noi, inclusiv cum să ne redacteze numele localităților cu diacritice, semn al unei documentări minuțioase.

Ce se întâmplă dacă suprapunem drumurile de atunci cu cele de acum? Evident că vom descoperi mult mai mult asfalt, drumuri mai largi precum și faptul că „am crescut”, foste cătune fiind în prezent comune în toată regula. Mai descoperim și faptul că au apărut drumuri complet noi pe traseul unor foste drumuri agricole sau poteci sau că traseul unor drumuri naționale interbelice a fost „optimizat” începând cu anii ’60. Din păcate procesul a fost oprit de problemele financiare apărute la începutul anilor ’80 (a doua criză a petrolului, criza datoriilor suverane a statelor în curs de dezvoltare), trendul fiind reluat de-abia în a doua jumătate a anilor 2000.

Ce s-a întâmplat deci în „anii buni” ai comunismului din punctul de vedere al modificărilor la harta militară americană? Autostrada București-Pitești e un răspuns facil. Mai puțin facil ar fi un răspuns indus de următoarea comparație:

Serios, cui i-ar fi trecut prin cap că actuala variantă de 17km dintre Bănești și Nistorești este de fapt un segment de drum complet nou și că până în anii ’60 călătorii mergeau prin Câmpina și prin Breaza? Drumul vechi încă există și reprezintă bulevardele centrale ale localităților respective. Culmea, ocolul pe acolo nici nu este foarte mare (doar 2km în plus) însă presupune abordarea unor rampe care la numărul de mașini din zilele noastre ar fi strangulat traficul. Păcat că în anii respectivi nu a fost găsită o soluție similară și pentru stațiunile de mai sus de pe Valea Prahovei…

Și mai puțin facil este un alt răspuns:

După cum se vede drumul Urziceniului trecea Mostiștea în zona Lilieci-Sinești printr-un cu totul alt loc, traversând toate satele din zonă. Constructorii de atunci au abordat o soluție care se explorează și în zilele noastre: o așa-zisă „centură” a celor 3 sate. Din nefericire populația a crescut, oamenii și-au întins casele de-a lungul fâșiei de asfalt iar soluția de atunci pare să fi adăugat doar o nouă stradă în comuna respectivă – una virajată, cu restricție de viteză și cu anumiți factori care o transformă într-un punct negru din punctul de vedere al accidentelor.

Ați mai găsit vreo astfel de modificare de traseu? Lăsați un comentariu.