Am văzut acest articol acum multă vreme şi mi-a lăsat un gust tare amar. Nu sunt dacolog şi incursiunile pe care le-am facut în istorie au vizat doar aspectul topografiei istorice. Acum câteva zile l-am “redescoperit” şi mi-am dat seama că este cât se poate de actual pentru o bună parte din tagma istoricilor cu care am avut de-a face în anii în care am documentat Repertoriul Naţional al Fortificaţiilor din România. Era suficient ca la o întrebare de genul: “Ce sunteţi Dvs.: istoric, arheolog?” să raspund “Sunt inginer.” ca să se rupă filmul.
Website-ul acela datează de prin 2008-2009. Este al unei grupări care promovează “O istorie alternativă”, noţiune cumva mai greu de digerat pentru cineva ca mine cu o pregătire în ştiinţele exacte. Oamenii şi-au facut între timp rosturile lor şi şi-au găsit propriile drumuri în viaţă. Şi nu erau bătrâni şi închistati, ci tineri şi dornici de afirmare. Dacă acel articol a supravieţuit şi supravieţuieste de atunci încoace pe acel blog, înseamnă că îi reprezenta atunci şi îi reprezintă şi în continuare. Deşi autorului articolului i s-a atras atenţia că loveşte într-o întreagă “tagmă”, a ales să îl păstreze, iar ceilalţi din grup au ales, prin tăcere şi lipsa de opoziţie, să îl susţină.
În orice meserie există uscături şi oameni care nu ar trebui să o practice. Dar domnia sa nu face asemenea diferenţieri: toţi suntem o apă şi-un pământ. De parcă toate pietrele acelea din care sunt făcute cetăţile nu au fost puse într-o anumită ordine de către echivalentul antic sau medieval al unui inginer din ziua de astăzi… De parcă respectivul autor ar fi putut să-şi publice acele jigniri fără ca vreun inginer de soft să-i fi creat platforma pe care le-a editat şi serviciile web de comunicare. De parcă respectivul nu ar trăi într-o lume în care totul, dar absolut totul, este proiectat şi standardizat de ingineri.
Dacă aveam până acum dubii cum că inginerul ar fi om de cultură, respectivul autor mi le-a spulberat: inginerul nu este nici macar un intelectual. Nu am văzut genul ăsta de dispreţ faţă de ingineri nici la doctori, sau la profesori sau artişti. Facem la fel de multă carte ca şi ei, poate chiar mai multă, doar că studiem alte lucruri. Am văzut de-a lungul anilor câţiva ingineri care au făcut o a doua facultate istorie/arheologie, nu am auzit însă de vreun istoric să se faca inginer. Pentru că este al naibii de greu să fii un inginer bun. Trecutul generează o fascinaţie greu de rezistat oricărui om cu pregătire, dar de aici până la a-l vedea marcat cu ţăruşi şi cu pancarte de genul “Engineers, Keep Out” e un drum tare lung.
Domnul respectiv a ajuns bine şi sunt convins ca traducerile pe care le face sunt de calitate. Din pacate nu a înţeles că suntem cu toţii: istorici, ingineri, doctori, oameni simpli, în aceeaşi barcă, iar dacă cineva este sus, acolo, în vârful catargului şi vede departe, este pentru ca toţi ceilalţi au pus umărul/muncit/contribuit ca el să aibă privilegiul să fie acolo unde este, iar răsplata pe care o aşteptăm de la domnia sa pentru că a ajuns acolo nu constă în niciun caz din dispreţul lui că nu vedem atât de departe cât domnia-sa, ci din informaţiile pe care dânsul, vazând atât de departe, ni le poate comunica.
Oricât de deştept ar fi, oricăt de instruit sau cinic, îi interzic însă respectivului să-mi refuze dreptul de a-mi iubi ţara sau să mă dispreţuiască pentru că o fac. Patriotismul este pentru noi, ăştia nepregătiţii, într-adevăr un “exerciţiu total”! Pe noi, dacă ne cheamă la armata, nu vom refuza pentru că avem platfus sau din cauză că avem vreun master în franceza veche printr-o ţară străină. Iar “Doina” lui Eminescu ne face să ne gândim mai mult la ruşi decât la unguri, care sunt conaţionalii noştri şi cu care împărţim toate cele bune şi cele rele, în aceeaşi barcă.
De fiecare dată când contactez vreun istoric/arheolog în căutare de literatură/informaţii/îndrumări mă prezint: sunt cutare, inginer, lucrez la aşa ceva. Din reacţia lor/lipsa acesteia îmi dau seama imediat dacă sunt tributari ai mentalităţii de mai sus sau sunt deschişi dialogului. Viitorul aparţine cercetărilor multidisciplinare, la graniţa între specializari, iar frica de ingineri aparţine fără îndoiala unui public speriat că a pierdut contactul cu ce se mai petrece în branşă în ultimii ani şi care-şi apără cu îndârjire petecuţul de specializare demonizând pe oricine ar atenta să-i acorde vreo atenţie.
Bogdan Condurăţeanu
Project Manager
Proiectul România Digitală
www.romaniadigitala.ro
(Aceasta este o republicare a unei postări din data de 22 ianuarie 2012 pe lista de discuţii de la romaniadigitala, http://tech.dir.groups.yahoo.com/group/romania_digitala/message/1815 )