Pe 17 septembrie 1944, acum 70 de ani, începea bătălia de la Oarba de Mureş, care a durat 20 de zile, până pe 6 octombrie 1944. Românii au plătit foarte scump, cu vieţile a 11.000 soldaţi, forţarea Mureşului şi cucerirea punctelor fortificate de hitlerişti pe dealul Sângeorgiu. Cărţile româneşti de istorie militară de dinainte de 1989 evită să spună a cui este responsabilitatea unor aşa mari pierderi de vieţi omeneşti din rândul armatei române…
„Ordinul de a ataca frontal şi fără sprijin de artilerie Dealul Sângeorgiu din zona Iernut a fost dat de comandantul rus, generalul Trofimenco, căruia i se subordona Armata a 4 – a română. În luptele pentru cucerirea poziţiilor germane de pe deal, puternic organizate genistic şi apărate de către Divizia 8 Cavalerie SS germană, au căzut peste 11.000 de ostaşi români din Diviziile 9 şi 11 Infanterie române din Corpul 6 Armată pe un front cu o lărgime de numai 400 metri. Atacul a avut loc între 22-25 septembrie 1944. Soluţia de a ataca frontal, impusă de comandantul rus, a avut loc, fie pentru că el nu avea încredere în români după patru ani de luptă contra lor, fie pentru că urmărea, din motive personale, să se răzbune pe Armata Română. Este, acest masacru, şi o consecinţă a actului de la 23 august 1944. “
http://www.ziarulunirea.ro/batalia-de-la-oarba-de-mures-un-adevarat-katin-pentru-armata-romana-26886.html
„A fost o coincidenţă de unu la un milion ca să te întâlneşti cu fostul tău inamic. Şi am discutat numai despre problema războiului şi de Oarba de Mureş. Şi mi-a spus: „N-am crezut că voi, românii, sunteţi aşa de proşti, aşa de înguşti ca să atacaţi aceste dealuri, să treceţi Mureşul, care acolo e repede, să atacaţi aceste dealuri când aveaţi posibilitatea să atacaţi prin flanc, fie mai jos, fie mai sus. Nu v-am înţeles niciodată pentru că ne era milă cum vă omoram ostaşii. Nouă ni se făcuse milă… Voi aveaţi circa trei divizii în sectorul ăla şi noi aveam două sau trei batalioane. Aşa de subţire era apărarea noastră, însă dotată cu armament de mare eficienţă. Ne era nouă milă cum aţi trimis voi ostaşii la moarte şi n-am înţeles niciodată …” Eu i-am spus de ordinul generalului sovietic. Şi locotenentul neamţ mi-a zis: „Acum am înţeles că ce-au făcut sovieticii la Katin cu polonezii, au făcut cu ostaşii voştri [la Oarba de Mureş]. V-au omorât ostaşii voştri la Oarba de Mureş, că n-aveau cum să vă cureţe armata…” ”
http://www.rador.ro/info4.shtml?cat=1281&news=351235
„- Şi momente care v-au marcat din timpul bătăliei? Ne puteţi spune câte ceva despre faptele de arme ale ostaşilor de rând?
– În timpul bătăliei, sublocotenentul Nicola Ion, comandant de companie, un om foarte viteaz, a reuşit să intre cu compania în tranşeele nemţilor. Unităţile din stânga şi dreapta lui au ramas mai în urmă, iar el cu compania a intrat în tranşeele nemţilor la baionetă.
Vreau să spun că foarte multe companii de la noi intrau în lupta la baionetă. Ostaşul român era provenit numai de la ţară, el cu arma nu prea se juca, el o apuca şi dădea cu ea, ca şi cu ciomagul.
Pe terasele astea, pe coastele astea, erau vii, iar viile astea au pari d-ăştia care se pun în pământ, să sprijine via, iar ostaşii au luat parii, şi-au pus armele în bandulieră şi s-au năpustit în tranşee peste nemţi.
Domnule, eu trebuia să mă duc la Nicola să-i spun să rămână acolo, pentru că şi celelalte companii pornesc la atac. M-am dus la el şi i-am dat ordinul să rămână pe pozitţe şi mi-a spus că nemţii tot vin peste ei şi într-adevăr cât stam de vorbă cu el nemţii au atacat compania.
Cu ei am trăit acest moment, când compania, când ostaşii din compania asta în frunte cu acest viteaz ofiţer s-au bătut cu pari şi la baionetă cu nemţii şi i-au respins.
Nemţii au pus apoi în bătaie o subunitate de brandturi (mortiere – n.red.). Ne-am adăpostit şi ofiterul a fost lovit de o schijă de brandt şi a murit acolo. Eu am participat la această luptă corp la corp şi am văzut vitejia ostaşului român, curajos, rezistent la foame şi la frig, dar s-a pierdut un ofiţer viteaz.”
http://www.ziare.com/cultura/documentar/marturiile-ultimilor-eroi-un-supravietuitor-al-infernului-de-la-oarba-de-mures-ii-interviu-1257832
Osemintele lor odihnesc în Cimitirul Eroilor, la intrarea dinspre est în localitatea Sfântu Gheorghe (de Mureş), străjuite de un obelisc de 15 m înălţime pe care se poate citi „GLORIE EROILOR ROMÂNI CĂZUŢI PENTRU APĂRAREA PATRIEI“.–1944.
Monumentul Comemorativ al Bătăliei de la Oarba de Mureş (foto biancuta, sursa amfostacolo.ro)
„Cândva, loc de pelerinaj
Odinioară, când memoria colectivă era proaspătă, dealul de la Oarba de Mureş devenise un adevarat loc de pelerinaj. Oamenii, mai ales rudele celor căzuţi, veneau şi aduceau flori la monument sau rosteau rugăciuni pentru odihna sufletelor celor trecuţi în eternitate. Acum lucrurile s-au schimbat. Pământul îngrăşat cu sângele eroilor de pe coasta dealului a devenit fâneaţă pentru săteni. “Nu cred ca e nici o problemă daca noi ne apucăm de cosit. Măcar nu cresc buruieni printre monumente. Îi şi asta o formă de întreţinere. Şi dacă tot cosim fânul, ar fi păcat să îl aruncăm. Mai bine îl dăm la vite sau la capre”, spune un bărbat care stă rezemat în furcă cu care întoarce brazdele de iarbă puse la uscat. La poalele dealului, în spatele vechii şcoli cu patru clase din satul care este azi o suburbie a Iernutului, a fost amenajat un teren de fotbal. Strigătele copiilor şi adolescentilor care se joacă pe teren sunt singurele sunete ce tulbură tăcerea apăsătoare a cimitirului. În apropiere, va fi construită o biserică. De aici vor porni pe viitor procesiunile care vor strabate drumul de ţară, apoi parcul monumental, cu scări din beton, ce duce spre cimitirul în care nu arde nici măcar o lumânare, spun localnicii. Însă procesiuni şi rugăciuni vor fi doar de Ziua Eroilor, pe 9 mai, sau de Ziua Naţională.
În rest, mormintele soldatilor vor fi străjuite doar de două mitraliere, două lansatoare de mine şi două tunuri, ale căror ţevi înţeapă văzduhul care miroase a iarbă cosită. Chiar dacă stau sub cerul liber de zeci de ani, armele dezafectate sunt încă în stare bună. Oricum, mult mai bună decât starea în care se afla creierele celor care au înfundat cutii goale de bere şi mucuri de ţigări în ţevile lansatoarelor de mine.
Cimitirul şi ansamblul monumental din Oarba de Mureş sunt lăsate în paragină pentru că puţini îşi mai amintesc de acest episod al războiului.”
http://www.romanialibera.ro/special/reportaje/ansamblul-monumental-de-la-oarba-de-mures–transformat-in-faneata-164237
“Cântecul camarazilor de la Oarba
Colo-n Oarba între vii
S-au făcut măcelării
Nu-s măcelării de boi,
Că-s tot de voinici ca noi,
Nu-s măcelării de vaci
Ci-s de vajnici camarazi.
Colo-n sus pe creste-nalte
Curg tot unde-nsângerate
Sânge negru închegat,
Sânge de român curat
Pe cota de la Lechinţa,
Neamţu-şi ţine rezistenţa,
Pe dealuri la Şăulia
Bubuie artileria,
În valea cu sălcile
Branduri ca năpârcile
Şueră a mort turbat
Către ceru-ntunecat.
Mânce-l focu „Bulgărel”
Că mulţi au murit în el
Toţi flăcăi ca pe sprânceană,
Ca în vis de fetişcană
Şiruri, şiruri, cete, cete
Soarta morţii crunte-i dete
Cum suiau în ploi de foc
Falnici, mândri, ca la joc,
Până Mureşul turbat
Nu curse însângerat
Tot cu sânge de oştean
Secerat de-un vânt avan
În curtea de la Iernut
Moartea seceră mai crunt
Trei compănii am pierdut
Pân pe neamţ l-am răzbătut.
Milă mi-i şi mi-i cu greu
Că-s cu toţi din neamul meu
Că de la Bogata-n vale
Toţi numai răniţi în cale
Tot de gloanţe sfâşiaţi
Şi de sânge închegaţi.
Mureş, apă spumegată
De-ar fi să mai trec odată
Spune-i la a mea soţie
C-am plecat la bătălie
Pentru scumpa Românie.
Ghenerale, ghenerale,
Dă ordin de-naintare
Să trecem prin foc şi pară
Să-i scoatem pe nemţi din ţară.”
Înfrăţirea, nr. 22 din 27 aprilie 1945. Cântecul a fost cules din popor de Remus Bălaş, din Oroiu şi Dumitru Hudubeţ din Berghia
(Ploeşteanu, Grigore; Suciu, Vasile T.; Lădariu, Lazăr – Epopeea de pe Mureş, Revista Vatra, Biblioteca de Istorie, Documentele Continuităţii, Târgu Mureş, 1985, pag. 187)
“Nu ne uitaţi!”
http://vimeo.com/48404289