“Înainte de declanşarea celui de-al doilea război mondial, Rusia era pregătită, ca şi Germania de altfel, să declanşeze ofensiva pentru cucerirea Europei. Un punct important pe agenda de război a lui Stalin îl constituia România. Un astfel de reper, al războiului, Hitler l-a cunoscut încă din momentul în care naziştii l-au arestat pe Iacov Giugaşvilii Stalin, fiul lui Stalin. În buzunarul său au găsit o scrisoare în care se făcea aluzie clară la ocuparea Berlinului de sovietici, înainte de declanşarea războiului. Pentru punerea în aplicare a acestui plan, în acea scrisoare se menţiona că un rol important îl vor avea teritoriile din România şi Polonia. Scrisoarea a ajuns pe masa lui Hitler.
AMBIŢII. Stalin a avut sânge de expansionist. Vedea Europa “vopsită” în roşu, ideologie care i-a plăcut la culme. “Intenţia lui Stalin de a ataca Germania este reală. Concentraţia de forţe armate în regiunea Lvov arăta că se pregătea atacarea României, vizând zonele producătoare de petrol. Pentru ofensiva germană armata roşie încă nu era pregătită. Cu toate zvonurile privind această ofensivă, în Uniunea Sovietică nimeni nu credea într-o invazie germană. Asta pentru că sovieticii îşi pregăteau propria ofensivă“, avea să spună Andrei Vlasov, comandantul Armatei a II-a de şoc, după ce s-a predat nemţilor şi apoi a trecut de partea lor. În planurile sale, cucerirea României reprezenta un punct vital. Primul pas a fost făcut prin smulgerea Basarabiei de lângă patria mamă. În 1939, cu 21 de ore înainte ca Polonia să fie atacată, Stalin a mizat pe o ofensivă în sud. Cea mai puternică zonă înarmată la frontiera Rusiei nu era cea de nord, în apropierea Germaniei, ci zona Kievului, în sud. Acest plan de război al lui Stalin a fost găsit şi publicat de colonelul de stat major Valentin Danilov mult după terminarea războiului. Ce presupunea planul lui Stalin? “Atacul a două armate sovietice de vânători de munte, care urma să se desfăşoare peste munţii Transilvaniei, iar prin culoarul Galaţi urma să atace puternica armată sovietică ce urma să ocupe Ploieştiul. În momentul în care în mai-iunie 1940 Hitler lupta pe frontul de vest, pe frontiera cu Uniunea Sovietică erau numai 10 divizii de infanterie de slabă calitate, fără nici un tanc şi fără acoperire aeriană. După ce Polonia a fost împărţită între Stalin şi Hitler, în 1939, existau două pătrunderi în profunzimea teritoriilor ocupate de Germania. Una la nivelul Bielostokului şi alta, în sud, pe teritoriul Lvovului, două peninsule sovietice în marea germană. în 1940 Jukov ocupă Basarabia şi Bucovina, profitând de slaba organizare armată din zonă. Punând mâna pe Bucovina, pentru care nu exista un acord cu nemţii, a fost lărgit foarte mult intrândul sovietic în teritoriile germane, devenind culoarul Lvov – Cernăuţi. În acel moment, Hitler, care nu intenţiona să atace Uniunea Sovietică, se nelinişteşte şi ordonă începerea planului Barbarossa. De ce îi trebuiau cele două intrânduri lui Stalin, cu riscul de a-l enerva pe Hitler? Stalin era foarte hotărăt să ocupe întreaga Europă!” De altfel, M. Goreev, adjunctul Statului Major General Sovietic, arăta în 1991: “Comandamentul Sovietic nu era pregătit pentru apărare strategică, ci pentru atac! Înaintea celui de-al doilea război mondial, Uniunea Sovietică a pregătit un număr de paraşutişti de 250 de ori mai mare decăt numărul paraşutiştilor existenţi în tot teatrul de război. Este doar un mic exemplu“!
BASARABIA. V.B. Rezun este un fost spion sovietic care a defectat în Anglia în 1978. De-a lungul anilor a publicat, sub pseudonimul Victor Suvorov, mai multe cărţi despre URSS, despre evenimentele militare şi politice petrecute în anii premergători şi ulteriori războiului. În “Sinuciderea“, apărută în anul 2000, Rezun face referiri clare legate de intenţiile pe care sovieticii le-au avut faţă de România în anii ‘40. Iniţial, Stalin pune mâna pe Basarabia. Profitând de situaţie, anexează teritoriile din Bucovina de Nord şi din Ţinutul Herţei. “Punctul de vedere oficial, sovietic, în ceea ce priveşte anexarea Basarabiei a fost acesta: De pe teritoriul Basarabiei aviaţia sovietică putea ameninţa industria petrolieră a României, care era principalul furnizor de petrol pentru Europa. De ce a fost anexată Bucovina de Nord? Deoarece pe teritoriul său trecea calea ferată de rocadă, cu interes strategic, care mergea de la Odessa prin Chişinău, Cernăuţi şi Şilvov şi care avea ecartament european. Astfel ne permiteam să utilizăm garnituri de tren pe căile ferate europene oricând doream“, a redat colonelul A. Orlov, în “Jurnalul de istorie militară”, un punct de vedere oficial al sovieticilor la 27 iulie 1942. De asemenea, Adolf Hitler, la 27 iulie 1942, spunea: “Este evident că sovieticii contează să influenţeze evenimentele din Balcani în direcţia dorită şi să transforme Balcanii într-un cap de pod care să le permită să ne atace pe noi, căt şi pe celelalte ţări europene. În vara anului 1941, sovieticii intenţionau să lovească nimicitor România, întrucât ea este singura ţară, în afară de Rusia, care ne exporta petrol“.
BĂTĂLIA DE LA GIURGIULEŞTI. Rusia nu a renunţat la ideea de a pune mâna pe România nici după ce a anexat Bucovina de Nord. Astfel, în “Jurnalul de operaţii al Corpului de Cavalerie“, la 2 iulie 1940 este notată o directivă care prevede: “Trupele vor menţine pănă la 3.VIII dimineaţa capetele de Pod la Est de Prut. Orice încercare de dezarmare nu va fi admisă, ripostând cu foc. (…) Se va păstra ca forţe în capul de pod un batalion din Reg. 46 Inf., un batalion de infanterie uşoară, una secţie artilerie şi una companie care de luptă. Luaţi măsuri de a interzice în orice caz trecerea inamicului la Vest de Prut, organizând o apărare puternică a culoarului spre Galaţi, interzicerea trecerei peste poduri folosind piese de artilerie şi armament anticar, asigurând totodată distrugerea podurilor în caz de tentativă de trecere. Orice încercare de dezarmare nu va fi admisă ripostănd cu foc“, ordona şeful de Stat Major, colonelul Eftimiu. Singurul veteran de război care a luat parte la acea luptă şi care încă trăieşte este fostul ofiţer de legătură, pe atunci plutonier, Nicolae Bacalbaşa. “În acel an, la Galaţi, a fost deplasată o companie de tancuri. Erau model Skoda, uşoare şi foarte moderne. Mai aveam în dotare şi tancuri Renault, dar erau depăşite şi nu au fost trimise la Galaţi. Iniţial am fost trimişi la aeroportul din Galaţi, unde eram concentraţi, aşteptând să purtăm o luptă, care părea inevitabilă, cu tancurile amfibie sovietice, pe care le aşteptam să treacă peste Brateşul Inferior şi Superior şi să încerce să spargă frontul. Ruşii voiau să pună mâna pe Galaţi. Noi, România, eram o piesă măruntă în jocul lor. Piesa cea mare era Istanbulul. Doar cucerind Galaţiul puteau intra uşor în Turcia. Apoi, pentru a trece uşor în Muntenia şi Oltenia, Galaţiul era principala piesă de pe tabla de şah. În acele vremuri, comuniştii l-au trimis la Galaţi pe Gheorghe Apostol. Acesta a recunoscut, în memoriile sale, că avea sarcina să aştepte ruşii şi să le predea oraşul! În momentul în care Basarabia a fost cedată ruşilor, preventiv, am pus dinamită la podurile de la Giurgiuleşti. Pentru orice eventualitate, comandantul, un mare erou, Napoleon Popescu, a trecut podul cu tancurile şi i-a aşteptat pe ruşi. Eu am rămas pe partea Românească a podului.
Cu şase ore înainte ca România să predea oficial Basarabia, la poduri a apărut o coloană de 70 de blindate care voiau să intre în Galaţi. Ele au deschis focul împotriva tancurilor noastre. Norocul nostru a fost că ruşii aveau doar proiectile brizante, care nu străpungeau blindajul. Noi eram pregătiţi! Ştiu sigur că am reuşit să distrugem cel puţin un tanc sovietic T 40 şi am avariat altele. Ruşii s-au retras atunci de frica unui măcel, dar şi de teama unui scandal internaţional. După acest conflict, geniştii au vrut să arunce podul în aer. Popescu ar fi rămas cu camarazii peste Prut. Ar fi fost măcelăriţi. A întors tancurile spre genişti şi i-a ameninţat că deschide focul asupra lor dacă nu îi lasă să revină peste pod!”, îşi aminteşte Bacalbaşa. De altfel, în Jurnalul mai sus menţionat stă notat: “Retragerea trupelor de la Vest de Prut s-a făcut în linişte şi sub protecţia unei companii de care de luptă, ce era instalată în poziţie la Est de Prut. Faţă de înaintarea agresivă a trupelor sovietice, compania de care de luptă a noastră a deschis focul, trăgând aproximativ 80 de proiectile de tun. Cu această ocazie s-au distrus patru tancuri inamice, dintre care unul a fost incendiat“.”
Aflăm din jurnalul de front al căpitanului Napoleon Alexandru Popescu, comandantul trupelor care au oprit înaintarea sovietică spre Galaţi:
“Am luat contact cu comandantul diviziei; mi s-a ordonat să mă deplasez cu compania de care de luptă la Giurgiulești, unde, împreună cu un divizion de cavalerie purtat, să organizăm și să apărăm un cap de pod pe malul stâng al Prutului (est de Prut.)
Giurgiulești este ultima localitate de câmpie, situată la extremitatea sudică a județului Cahul; aici Prutul își duce domol apa spre vărsare în Dunăre. Importanța localității reieșea din existența podului (2 fire de circulație dintre care unul, de cale ferată) peste Prut, prin care se asigura legătura județului Cahul cu orașul Galați.
Comandantul divizionului de cavalerie mi-a ordonat ca, împreună cu subunitățile sale, să apăr căile de acces spre pod, din direcțiile nord și est ale satului Giurgiulești.
Pentru îndeplinirea misiunii primite am dispus: plutonul 1 care de luptă, comandat de locotenentul Mihail Pană, să ocupe la marginea satului Giurgiulești intrările dinspre est; plutonul 2, comndat de locotenentul Mihai Teodorescu, pe calea dinspre nord; al treilea pluton l-am menținut la capul podului, ca rezervă.
Terenul șes, oferea posibilitatea unei bune observări de la depărtare de câțiva kilometri. Carele de luptă au fost camuflate în grădinile sătenilor din marginea satului, sub copaci.
Legătura dintre mine și comandanții de plutoane s-a făcut prin agentul motociclist care, la ordin, executa patrularea în toată zona capului de pod.
În ziua de 1 iulie, în cursul dimineții, divizionul de cavalerie a părăsit capul de pod. Pentru apărarea capului de pod a rămas numai compania de care de luptă.
Către orele 11 motociclistul trimis de locotenentul Pană, în mare viteză, se oprește la punctul de comandă și îmi raportează.
– Domnule căpitan, domnule căpitan, vin rușii cu tanchete; domnul locotenent Pană întreabă ce ordonați?
– Comunică urgent următorul ordin, am zis eu: încărcați proiectile perforante în toate tunurile; sub 300 m, în foc plin, fără somație!
După circa un sfert de oră s-au auzit bubuiturile de Tun, de la plutonul locotenetului Pană. Trei tanchete rusești lovite erau în flăcări, aprinse pe lângă lanurile cu grâu.
Pentru a impresiona pe agresor, am tras o salvă cu cele 5 tunuri ale plutonului de rezervă peste sat în direcția bubuiturilor.
S-a făcut liniște. Pe sub malul stâng al Prutului venea în pas alergător o companie de infanterie de-a noastră, comandată de căpitanul Ghiurteș.
Apropiindu-se de mine, m-a sărutat spunându-mi ”ne-ați salvat domnule căpitan! Rușii au vrut să ne taie retragerea” Această companie a trecut, în ordine, podul spre Galați. Imediat după aceasta, la orizont, au apărut trei ofițeri ruși, cu un steag alb și cu un țăran translator. Erau: un căpitan de aviație, un căpitan de parașutiști și un căpitan de tancuri, au venit la postul meu de comandă și au început parlamentările. Mă roagă să nu mai trag și să nu arunc podul în aer.
– Ce căutați aici? Trebuia să veniți mâine, le-am răspuns eu.
– Avem ordin de la Moscova! Au zis ei.
– Eu am ordin de la București, am replicat.
Când se apropiau parlamentarii ruși, am ordonat motociclistului să se ducă la comandamentul diviziei și să anunțe sosirea lor.
În urma acestui anunț au venit colonelul Vasiliu, șeful de stat major al diviziei, însoțit de căpitanul Dămăceanu. Acesta mi s-a adresat cu un ton ridicat:
– Ce-ai făcut căpitane? Ai provocat un conflict diplomatic!
I-am răspuns că dacă nu trăgeam eram prizonierii rușilor cu toată compania. L-am întrebat: era mai bine așa?
Colonelul Vasiliu s-a apropiat de parlamentarii ruși, începând tratativele.
În urma discuțiilor rușii s-au retras; eu am primit ordin să-mi retrag compania pe malul drept al Prutului.
Am executat ordinul, retrăgând tanc cu tanc, pe pod, toată compania. Am așteptat să treacă și ultimii refugiați care veneau în grabă spre noi.
Sublocotenentul genist care minase podul s-a prezentat la mine întrebându-mă dacă distruge podul. Îndurerat am zis: ”Da” și podul a sărit în aer.
De la divizie am primit ordin să cantonez compania în cazarma aerodromului Galați.
În cantonament am fost vizitat de colonelul Beldiceanu, comandantul Regimentului 1 care de luptă. Acesta m-a felicitat zicându-mi:
– Bravo, Napoleoane! Ai apărat onoarea țării față de cei ce nu au respectat convenția încheiată.
După această întâmplare, aveam să aflu de la soția mea că postul național de radio București a făcut cunoscut în cadrul jurnalului de seară acest eveniment petrecut în zilele de doliu ale întregii națiuni române.
În această zi de 2 iulie 1940 – în care, cu 436 de ani în urmă pe vremea când se secera grâul, marele voievod și comandant de oști a Moldovei, Ștefan cel Mare intra în veșnicie; la Giurgiulești pe Prut, în loc de dangătul clopotelor și liniștea duhovnicească au fulgerat năpraznic tunurile de pe tancurile românești. Trei blindate rusești ardeau în lanurile de grâu prevestind parcă soarta ce o vor avea multe altele dintre ele, pe aceleași meleaguri, la scurgerea doar a unui an.
La Giurgiulești nu a curs sânge de român.”
http://www.cristiannegrea.ro/geopolitica/2013/06/cedarea-basarabiei-aveam-alternative/
Troița dedicată ostașilor români din al doilea război mondial de la Galați-Rutier (sursa Muzeul de Istorie Galaţi)
În memoria ostaşilor români din al doilea război mondial se inaugurează astăzi, la 3 octombrie 2014, un monument comemorativ constând dintr-o troiţă şi o placă comemorativă la punctul de trecere Galaţi-Rutier în Republica Moldova. Pe placă este înscris şi numele singurului ofițer român care a oprit înaintarea trupelor sovietice de ocupație în Basarabia.
http://www.redescoperaistoria.ro/2014/10/02/monument-inaugurat-in-memoria-soldatilor-romani-din-cel-de-al-doilea-razboi-mondial-la-punctul-de-trecere-a-frontierei-galati-rutier-giurgiulesti/
Glorioasa armată sovietică, deţinătoarea, la acea dată, pe frontul românesc, a avantajului uman şi material pe câmpul de luptă, a iniţiativei strategice şi a atacului prin surprindere, a unui pact secret cu Germania, posesoare a unor echipamente de luptă mult superioare celor germane sau româneşti – faimoasele T40 – şi-a văzut planurile de invazie europeană dejucate de România, aici, la porţile Galaţiului, de o companie de care de luptă comandate de un căpitan român. Teoria “Marelui Război pentru Apărarea Patriei” – ceea ce implică faptul că acest război a început pe 22 iunie 1941 – pe care o perpetuează şi acum diplomaţia rusă în politica externă din zilele noastre a fost, este şi rămâne în continuare doar o mare gogoaşă.
“Prima observaţie: toată lumea a participat la al Doilea Război Mondial. Doar Rusia (fosta Uniune Sovietică) a participat la Marele Război pentru Apărarea Patriei. Formula în sine este de o importanţă capitală – Rusia a fost atacată, ea doar s-a apărat. Prin însăşi formularea conceptului se înţelege că Rusia a participat la un război drept – doar s-a apărat de un invadator, nu? Avem de-a face cu un război defensiv, corect, un război al dreptăţii – concluzia nu poate fi decât aceea că toate urmările acestui război sunt drepte şi corecte. În ceea ce ne interesează, ocupaţia Basarabiei a fost una corectă.
A doua observaţie: pentru toată lumea, al Doilea Război Mondial a început la 1 septembrie 1939. Pentru Rusia, al Doilea Război Mondial a început cu aproape doi ani întârziere, la 22 iunie 1941 şi, oricum, s-a numit altfel. La limită, am putea spune că Rusia nici nu a participat la cel de-al Doilea Război Mondial, ci la un cu totul alt conflict, undeva în altă dimensiune.
A treia observaţie (derivată din primele două): cu ce s-a ocupat Rusia de la 1 septembrie 1939 până la 22 iunie 1941? Istoriografia oficială rusă spune că a fost o ţară neutră. Acum să vedem în ce au constat aceşti doi ani de neutralitate ai Rusiei: pe 17 septembrie 1939, Armata Roşie a atacat pe la spate armata poloneză care lupta împotriva Germaniei naziste. Pe 30 noiembrie 1939, neutra Armată Sovietică a invadat Finlanda, iar războiul a durat până pe 13 martie 1940. În octombrie 1939, Rusia a forţat Estonia, Letonia şi Lituania să accepte baze militare ale Armatei Roşii. Pe 15 şi 16 iunie 1940, Armata Roşie a ocupat cele trei ţări baltice şi a instalat regimuri sovietice acolo. Pe 28 iunie 1940, Armata Roşie a ocupat Basarabia în urma unui ultimatum prin care ameninţa România cu războiul. Dacă mai dura mult „neutralitatea” aceasta, doar Atlanticul mai putea opri Armata Sovietică!”
http://www.timpul.md/articol/basescu-rusia-si-marele-razboi-pentru-apararea-patriei-24989.html
Ironic, omul care l-a enervat atât de tare pe Hitler încât acesta a ordonat declanşarea planului Barbarossa, a supravieţuit stăpânului său şi celui de-al doilea război mondial şi a murit de bătrâneţe, la 96 de ani, în 1986, respectat ca un mare erou al Uniunii Sovietice. Este vorba de Molotov, iar bucata de pământ pentru care ulterior au murit atâţia milioane de oameni era o parte din Bucovina şi Ţinutul Herţei…
Aflăm din “cartea de amintiri a lui Molotov – Molotov remembers. Inside Kremlin Politics (Amintirile lui Molotov. În interiorul politicilor Kremlinului)
[…]
Nu cunoşteam bine geografia la data vizitei lui Ribbentrop. Nu ştiam geografia graniţelor dintre Rusia, Germania şi Austro-Ungaria. Am cerut să trasăm graniţele în aşa fel încât oraşul Cernăuţi să ne aparţină nouă. Germanii mi-au spus: «Dar voi n-aţi avut niciodată Cernăuţiul, el a aparţinut întotdeauna Austriei. Cum puteţi să-l cereţi?», «Ucrainienii îl cer! Sunt ucrainieni care trăiesc acolo, ei ne-au ordonat să facem asta!», «Dar Cernăuţi n-a fost niciodată oraş rusesc, a fost întotdeauna parte a Austriei şi apoi a României!», a răspuns Friederich von der Schulenburg, ambasadorul german la Moscova. «Da, dar ucrainienii trebuie să se unească!», «Nu sunt mulţi ucrainieni acolo… Hai să nu discutăm chestiunea asta!», «Trebuie să luăm o decizie. Ucrainienii sunt acum în ambele părţi, în Ucraina Trans-Carpatică şi în partea de est; toată asta aparţine Ucrainei şi dumneavoastră vreţi să păstraţi o bucată în afara ei? Imposibil. Cum se poate asta?», «Cum se cheamă asta… Bukovina». Schulenburg s-a foit în fotoliu, a oftat şi apoi a zis: «Voi raporta guvernului meu». A raportat şi Hitler a acceptat”
[…]
Acel pact semnat la 23 august 1939 prevedea ca Germania şi Rusia să păstreze linişte la graniţele lor comune atunci, după desfiinţarea Poloniei, şi, în acest scop, să nu aibă trupe militare în ţări vecine Rusiei. Molotov i-a reproşat lui Hitler că nu respectă această prevedere a pactului şi că a dus trupe militare în România şi în Finlanda. Cererea lui Molotov ca Germania să-şi retragă trupele din România s-a izbit de rezistenţa surdă a lui Hitler care nici nu voia să discute subiectul acesta. „«De ce aveţi acele trupe acolo? Cum putem discuta probleme majore dacă nu putem să convenim în coordonarea acţiunilor noastre în aspecte secundare?» El o ţinea pe a lui («Mofturi, fleacuri») şi eu pe a mea. El a devenit agitat. Eu am persistat. Într-un cuvânt l-am adus la disperare” (pag.15-16). O altă clauză a Pactului Ribbentrop-Molotov prevedea că niciuna dintre părţile semnatare nu va iniţia acţiuni internaţionale în terţe ţări, fără consultarea în prealabil a celeilalte părţi semnatare a pactului. Molotov i-a reproşat lui Hitler că a violat şi această clauză a pactului, oferind României garanţii de apărare a integrităţii sale teritoriale, după semnarea de către ministrul român, Mihail Manoilescu, a cedării Ardealului de nord Ungariei (Dictatul de la Viena). Rusia nu fusese consultată în prealabil – a subliniat Molotov. Nedumerit, Hitler a replicat iritat că el a dat Rusiei tot ce a cerut şi că, pe lângă Basarabia, Rusia a luat şi Bucovina care a fost teritoriu austriac, deci se cuvenea să aparţină Germaniei.
România, mărul discordiei dintre Germania şi Rusia?
Molotov a justificat nemulţumirea Rusiei faţă de garanţiile date României de Hitler prin faptul că graniţa naturală a Rusiei era pe linia Carpaţilor răsăriteni şi nu pe râul Prut. „Deci acum vreţi toată Moldova!”, a spus Hitler. În acel moment s-a produs o ruptură serioasă în atmosfera discuţiilor dintre cei doi negociatori, moment care face obiectul atenţiei istoricilor din Occident, întrucât asta l-a convins pe Hitler că nu se poate baza pe ruşi. Mai rău chiar, documente din arhivele germane atestă că, imediat după plecarea lui Molotov din Berlin, Hitler a ordonat generalilor săi întocmirea Planului Barbarossa de atacare a URSS-ului.”
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cum-ne-luat-molotov-bucovina-tinutul-hertei
“Eroii din trecut, indiferent de armata în care au luptat, s-au sacrificat cu gândul la generaţiile ce aveau să le urmeze – acestea au datoria să trăiască cu gândul la ei. Cei vii închid ochii celor morţi, dar, uneori, cei morţi deschid ochii celor vii.”
http://traditia-militara.ro/ro/istoric-obiective