Am constatat la majoritatea firmelor de GIS medii ca mărime din România o anumită gândire. Majoritatea acestor firme au prins un contract marişor pentru posibilităţile lor cu o regie mare sau cu un client cu dare de mână şi au folosit toată expertiza lor, forţa de lucru şi software-ul din dotare să facă o superlucrare, care normal că a costat un superpreţ. Acum, dupa ce au încasat contravaloarea muncii lor, aceste firme nu mai găsesc un alt client care să vrea toate straturile de informaţii vectoriale din oraşul realizat de ele sau găsesc clienţi cu posibilităţi mai mici sau care nu sunt interesaţi la nivelul de precizie de centimetri pe care l-au atins în momentul efectuării măsurătorilor. Aceste firme fac greşeala să ceară acelaşi preţ pe care l-au cerut primului client şi urmatorilor prospectivi clienţi, de parcă ar trebui să o ia de la capăt cu măsurătorile, cu vectorizarea şi cu aprobările… De parcă nişte bănuţi, e drept mai puţini la număr, nu le-ar prinde bine…
Informaţia de tip GIS, spre deosebire de vinul bun pus în crama, are marele dezavantaj că se perimează: mai vine un primar şi pune borduri şi trasee de tren pe străzi, mai vine un tip cu bani şi trânteşte o frumuseţe de zgârie nori în centrul istoric, etc, etc. La nivel înalt se cunoaşte acest lucru şi se alocă resurse pentru aducerea la zi. Anual. Am impresia că România este ţara în care se ia de la cap cadastrul dintr-o zona aproape în fiecare an, uneori cu aceleaşi firme şi mai de fiecare dată trebuie să fie un tun dat bugetului nostru de stat sau local şi speranţelor noastre ale tuturor într-un viitor mai bun. Într-un an ii zice cadastrul pădurilor, în altul cadastrul apelor, în altul cadastrul pentru regia de transport energie electrică, sau apă, sau gaz, în altul cadastrul pe tipuri de soluri, etc, etc. În urma acestor lucrari rezultatul este informaţie proprietară, deghizată de multe ori ca secret de serviciu, cu redevenţe grele, obţinută pe bani publici, vândută piperat de firme private.
Nu mi-am făcut niciodata iluzia că în acest proiect vor participa firmele “mari” de GIS din România. Pentru o firma mare trebuie un buzunar mare şi lucrul acesta evident nu se întâmplă la noi. Plus că firmele mari merg direct la clienţii mari, care sunt puţini şi cu trasee de abordare sinuoase şi nu au nevoie să-şi facă reclamă sau să vândă produse ieftine şi de calitate maselor. Cumva ideea asta de mase, ieftin şi calitate la un loc le provoacă probabil un spasm neplăcut în stomac sau mai jos în vintre şi preferă să ignore oportunităţile din acest segment. Sper din tot sufletul ca firmele mici şi medii de GIS să nu facă această greşeală. Pentru că ele nu stau la mesele celor mari şi este păcat să se piardă prin neprezentare şi necunoaştere o muncă de calitate şi la al carei buget am contribuit, voluntar sau nu, cu toţii.
Bogdan Condurăţeanu
Manager de Proiect – Proiectul România Digitală
Bucuresti – 05.10.2004