Acum puțini ani într-un weekend am luat parcul din Karlsruhe la pas și am găsit următoarea „piatră memorială”:
(more…)

Titlul poate fi considerat retoric dacă ținem cont de faptul că acest model va fi în curând scos din oferta curentă de la Garmin; de asemenea faptul că a fost pe prima pagină timp de 5 ani indică totuși un nivel redus de nemulțumire din partea clienților – deși nimic nu este în fond perfect.

Ce nemulțumiri am adunat eu? Pe rând…
(more…)

Avem tendinţa de prea multe ori să luăm lucrurile de care ne bucurăm în fiecare zi for granted. Apa caldă, electricitatea, educaţia, sistemul de sănătate, dreptul de a vorbi limba noastră, dreptul de vot. Au fost în jurul nostru când ne-am născut şi par a fi invizibile, precum aerul… Sigur că nu sunt gratis, dar sacrificiile cu care au fost obţinute de generaţiile dinainte nu se văd, la şcoală nu se mai învaţă despre ele, nu mai au importanţă.
(more…)

Episodul de azi ne duce în țara vecină și prietenă de peste Dunăre; după cum se poate remarca foarte ușor relieful din nordul Bulgariei este mult mai accidentat decât ce se poate găsi în partea de sud a României; sunt multe dealuri înalte precum și adevărate canioane pe văile afluenților Dunării.
(more…)

Aparatele din gama eTrex sunt probil cadoul ideal pentru orice pasionat de natură sau de explorare urbană: sunt construite doar pentru utilizarea individuală, sunt rezistente la apă și au o durată medie de utilizare care excede cu mult aproape orice alt device modern. Modelul eTrex Vista HCx (vârful de gamă) a fost lansat în 2007 iar în 2012 se pare că va fi totuși retras din oferta curentă de la Garmin, semn clar al unui design de succes.

Partea cu adevărat interesantă e că după ani de utilizare aparatul poate rezerva oricui surpriza descoperirii unor noi funcționalități; se poate spune că are câte ceva pentru fiecare tip de utilizator, de la cei mai puțin pretențioși până la experți.
(more…)

În școala generală am învățat că un cuvânt (sau o expresie) poate avea mai multe sensuri; există un sens primar (direct, echivoc), unul „figurat” dar și unul secundar, acesta din urmă fiind practic baza tuturor jocurilor de cuvinte din literatură sau din presă. Titlul acestui articol poate fi un joc de cuvinte în sensul că într-adevăr România Digitală m-a ajutat în ultimii câțiva ani să găsesc destinații de vacanță la care altfel nu m-aș fi gândit – doar că de fapt a fost mult mai mult decât atât: m-am dus acolo fiindcă din punctul de vedere al hărții informațiile de atunci erau cel mult vagi.

Într-un fel e de înțeles; tehnologie nouă -> oameni tineri -> destinații populare; stațiuni precum Mamaia sau Sinaia au fost complet acoperite de la primele versiuni ale hărții și sunt de asemenea tratate cu prioritate și de către produsele concurente. Țara noastră înseamnă totuși mult mai mult decât înghesuiala de pe DN1 sau A2: sunt locuri pe care de-abia acum începem să le descoperim, ajutați poate și de drumurile secundare mai bune decât acum 20 de ani sau de investițiile private în infrastructura turistică.
(more…)

No Comment.

Acest episod prezintă unul dintre cele mai înalte dealuri din România, anume dealul Istrița din județele Prahova și Buzău. Pentru cei care au călătorit cu trenul pe relația Moldova acest deal este cu siguranță „dealul acela mare care apare pe stânga după ce trenul trece de Mizil”, de asemenea la orele de geografie când se prezintă termenul „piemont” acest deal este probabil exemplificarea naturală.

Din punctul de vedere al „dimensiunilor” acest deal se poate incadra într-un dreptunghi cu latura lungă de 20 de kilometri; singurul drum care îl escaladează în marginea vestică este așa numitul „drum al vinului” (DJ 102D); de acolo până la cealaltă margine a dreptunghiului (valea Buzăului) nu mai există nicio altă variantă de traversare practicabilă cu mijloace auto.

Dar am povestit destul, acum să examinăm profilul altimetric:
(more…)

În episodul precedent am menționat trecerea peste Carpați de pe valea Buzăului; în acest episod voi aborda acest subiect în detaliu.

După cum se observă din profil această trecătoare are de la natură o pantă extrem de lină și o altitudine maximă în zona montană din defileul Buzăului de sub 700 de metri; drumul istoric era practicabil deci inclusiv iarna și permitea tranzitul unui volum uriaș de mărfuri din și către zona Dunării de Jos.
(more…)

Carpații nu reprezintă un lanț muntos cu vârfuri foarte înalte și niciodată în decursul istoriei nu au constituit vreo barieră sau vreo frontieră naturală. Trecătorile din Carpați nici nu suportă vreo comparație cu cele din America de Sud sau din Asia Centrală însă și aici se aplică regulile obligatorii de „eficiență” – acele câteva criterii care au transformat poteci istorice în drumuri comerciale medievale și apoi în drumurile naționale din zilele noastre.

Aceste așa-zise reguli sau criterii sunt aproape evidente: altitudine minimă și pantă minimă; primul criteriu impune perioada din an în care traseul poate fi folosit, al doilea induce gradul de dificultate al traseului. Dacă Vlad Țepeș a construit cetatea Poienari și a folosit cel puțin odată traseul de fugă în Transilvania peste coasta Făgărașului nu același lucru se poate spune despre călătorii „civili” ai acelor vremuri: ce utilitate poate avea un drum care e blocat complet de zăpadă din noiembrie până în iunie?

(more…)

În orice atlas geografic școlar există cel puțin o pagină cu profile altimetrice ale României în diverse sensuri și direcții; subiectul e tratat fugitiv (dacă e tratat) în școala generală iar ulterior e uitat complet. Eu personal am redescoperit tematica după ce am intrat în contact cu domeniul GPS (prin 2005 se întâmpla asta) și am început să culeg date pentru Proiectul România Digitală (trasee de drumuri naționale și nu numai).

Partea cu adevărat interesantă e că importanța pur geografică a profilelor altimetrice se oprește într-adevăr doar la ușa sălii de clasă – dar dacă introducem însă în ecuație evenimente istorice legate de zonele respective putem obține perspective cu totul noi de abordare.
(more…)

Istoria drumurilor din România poate fi spusă începând cu epoca potecilor și a haiducilor; mare parte dintre drumurile pe care circulăm în zilele noastre au fost construite și modernizate pe locul fostelor poteci. Primii centimetri de asfalt au fost așternuți totuși pe la sfârșitul anilor ’30, războiul găsind România cu aproximativ 800km de șosele asfaltate cu o singură bandă pe sens. În acei ani benzile multiple și autostrăzile se „întâmplau” se pare doar în Germania nazistă.

În anul 1959 armata Statelor Unite prin corpul cartografilor reușește să pună planșă lângă planșă, hărți istorice și fotografii aeriene deopotrivă redactând cea mai complexă hartă a Europei disponibilă până în acel moment. Harta respectivă a fost între timp declasificată și a intrat în circuitul cercetării universitare fiind în același timp disponibilă oricui la adresa http://www.lib.utexas.edu/maps/ams/ . Unii vor considera această hartă drept „Harta Dușmanului”; trebuie însă să recunoaștem că „dușmanul” chiar știa destul de multe lucruri despre noi, inclusiv cum să ne redacteze numele localităților cu diacritice, semn al unei documentări minuțioase.

(more…)

La drum cu CNE2012.30. Din greşeală

A trebuit acum la sfârşitul lui 2011 să merg până la Oficiul de Cadastru să depun o completare la o documentaţie. Adresa Bd. Expoziţiei nr. 1A. Plec în grabă. Îmi iau Nuvi 3790 şi nu verific dacă am harta noastră ROAD2012.10 încărcată. În maşină descopăr că aveam un beta de teste la care nu generasem cheie ţi nu-l puteam folosi şi decid, în lipsă de timp, să fac drumul cu ultima hartă CNE 2012.30.

(more…)